Sindromul Oboselii Cronice
Sindromul Oboselii Cronice poartă denumirea științifică de Encefalomielită Mialgică, fiind caracterizat de toleranta scazuta la efort. Starea fizică de oboseală este însoțită de disfuncție cognitivă și are un efect asupra vieții de zi cu zi. Pentru a fi relevant acest diagnostic, este necesar ca simptomele să persiste pentru minim 6 luni[1]. O altă denumire ce a fost atribuită este aceea de intoleranță postexerțională sistemică, aceasta punând în prim plan simptomul definitoriu de extenuare.
Prevalență
Nu se cunoaște numărul exact de pacienți întrucât se estimează că 80-90% dintre cei care suferă de acest sindrom nu sunt diagnosticați. Un studiu arată că sunt afectați între 836000 și 2.5 milioane de americani[1]. Sindromul apare mai frecvent la femei decât la bărbați și predominant la adulți tineri și de vârstă mijlocie, astfel încât vârsta medie de debut este de 33 de ani[1].
Etiologie
Sindromul Oboselii Cronice are o etiologie multifactorială și incomplet elucidată. Se consideră că există numeroase virusuri care pot contribui la apariția sa, precum virusul herpetic uman de tip 6, enterovirus, virusul rubeolic, retrovirusurile și citomegalovirusul. Alți agenți etiologici implicați pot fi de tip bacterian, precum Mycoplasmele și Chamydia sau de tip fungic, precum Candida albicans. Se consideră că și mediul înconjurător și factorii care țin de stilul de viață sunt implicați în patogeneză. Alte studii au demonstrat că etiologia acestui sindrom are și o componentă imunologică, prin alterarea funcției globulelor albe de tip natural killer (NK) și prin diminuarea răspunsului imun al limfocitelor T la anumiți stimuli antigenici[2][3][4].
Semne și simptome
Diagnosticul Sindromului Oboselii Cronice se bazează pe prezența a minim 3 simptome pe o perioadă de mai mult de 6 luni dintre următoarele, intensitatea simptomelor putând varia de la forme ușoare la severe:
- Oboseală: se observă o scădere a abilității pacientului de a se implica în activitățile cotidiene pe care le putea executa fără impediment înainte de îmbolnăvire. Se remarcă o senzație de extenuare inclusiv în repaus, starea generală nefiind ameliorată de odihnă. Pacientul este obosit inclusiv în condițiile unui stil de viață sănătos, cu respectarea unui program de somn optim;
- Toleranta scazuta la efort: simptomele se înrăutățesc în urma expunerii la factori de stres fizici sau mentali care în mod normal erau tolerați fără afectarea pacientului;
- Somn neodihnitor: pacienții se simt extenuați indiferent de un program de somn sănătos, fiind epuizați inclusiv dimineața, imediat după ce se trezesc;
- Disfuncție cognitivă: probleme legate de gândire și procesare care se agravează în prezența efortului, stresului sau lucratului sub presiune;
- Intoleranță ortostatică: simptomele se agravează când pacientul trece din clinostatism în ortostatism, dar se pot ameliora la revenirea în clinostatism și/sau în urma manevrei Trendelenberg care constă în ridicarea picioarelor deasupra nivelului restului corpului când pacientul se află în decubit dorsal.
La examenul obiectiv, nu se decelează modificări patognomonice. Pot fi prezente modificări la trecerea în ortostatism, precum hipotensiune ortostatică. De asemenea, la anumiți pacienți devin mai evidente la palpare ganglionii limfatici din regiunea gâtului și din zona axilară, însă sunt mobili și își păstrează consistența moale. La anumiți pacienți se remarcă un eritem ușor în regiunea amigdalelor[5].
Investigații paraclinice și imagistice
Se pot recolta analizele de sânge uzuale precum hemoleucogramă, proteină C reactivă, transaminaze, glicemie, ionogramă pentru a determina orice cauză organică de oboseală cronică. Investigațiile imagistice sunt necesare în cazul în care se suspectează o patologie tumorală[6].
De asemenea, ar fi utilă evaluarea unui psiholog sau psihiatru pentru a exclude patologii de tip psihiatric, precum depresia, care se însoțesc de senzație de epuizare cronică și dezechilibru între aportul de somn și nivelul de energie.
Complicații
Sindromul Oboselii Cronice poate da în special complicații de tip psihologic sau social, predispozând pacientul la depresie și anxietate, respectiv la izolare socială. Este important ca acesta să își înțeleagă patologia pentru a minimiza riscul de apariție a ipohondriei și a izolării sociale[7].
Diagnostic diferențial
Diagnosticul de Sindrom de Oboseală Cronică este un diagnostic de excludere, ceea ce presupune eliminarea posibilității de a încadra patologia pacientului în alte afecțiuni în urma examinării clinice și paraclinice complete. Este de subliniat că este necesar să fie prezentă și componenta psihică de epuizare pentru a ne încadra în diagnostic. Diagnostice diferențiale includ patologiile maligne care sunt adesea acompaniate de oboseală cronică și trebuie eliminate foarte atent, precum și anemii, depresie, boli de tract gastrointestinal, hipotiroidism, infecție HIV, sindromul de apnee obstructivă de somn, scleroză multiplă și fibromialgie.
Tratament
Tratamentul este în general de tip suportiv și se bazează pe îmbunătățirea calității vieții. Nu au fost aprobate medicamente de către FDA pentru tratamentul Sindromului Oboselii Cronice, însă există numeroase studii care demonstrează relația dintre abordarea unui stil de viață sănătos și îmbunătățirea simptomatologiei.
Exemple de medicamente care s-au dovedit ineficiente în tratarea acestui sindrom includ antibiotice, glucocorticoizi, vitamine și antidepresive, atât parenteral cât și intravenos. S-a testat și eficiența inhibitorilor de citokine de tip Anakinra și a antagoniștilor de receptor de interleukina-1, însă fără rezultat.
O atenție deosebită trebuie acordată dietei pacienților cu acest sindrom. Aceștia ar trebui să evite cafeina și glucidele cu eliberare rapidă, precum ciocolata, prăjiturile, etc., deoarece acestea le pot destabiliza nivelul de glicemie și ritmul somn-veghe.
Prognostic
Sindromul Oboselii Cronice nu are în prezent tratament, iar simptomele pot persista ani de zile, putând exista și perioade de remisie. Totuși, mai mult de jumătate dintre pacienți se reîntorc la locul de muncă și își reiau rutina, adaptându-se la patologia lor și învățând să trăiască cu ea. Rezultatele cele mai pozitive sunt ale pacienților care reușesc să își dobândească un sentiment de control și de siguranță asupra bolii lor. Deși afectează stilul de viață, sindromul oboselii cronice nu crește riscul de mortalitate al pacienților[8].
Surse:
[1]Chronic fatigue syndrome/myalgic encephalomyelitis: an update
[8]A systematic review describing the prognosis of chronic fatigue syndrome
[9]Myalgic Encephalomyelitis/Chronic Fatigue Syndrome (ME/CFS) | CDC
[10]Harrison’s Principles of Internal Medicine, 20e | AccessMedicine